JURIU

 

 

ARHITECT ADRIAN POP

 

Adrian Pop este arhitect și specialist în sustenabilitatea mediului construit. În ultimii ani a fost implicat, în calitate de consultant sustenabilitate, într-un număr foarte mare de proiecte, din sectoarele industrial, birouri, rezidențial, comercial sau programe publice. Folosind standardul BREEAM (Building Research Establishment’s Environmental Assessment Method), a obținut o serie de rezultate în premieră sau cu punctaj maxim în România sau chiar în lume. În 2022 a primit premiul pentru cea mai sustenabilă clădire din Centrul și Estul Europei la BREEAM Awards.

În perioada 2019-2022 a fost Vicepreședinte al Ordinului Arhitecților din România și membru al consiliului de conducere al Romania Green Building Council. În 2014-2019 a fost cadru didactic asociat la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, iar din 2013 conduce propriul birou de arhitectură și consultanță sustenabilitate, ADP.

 

ARHITECT IULIA STANCIU

 

Iulia Stanciu este arhitect din 1987, a înființat și este asociat la biroul de arhitectură STARH din 1996, este doctor în arhitectură și profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu din București din 1992, la Departamentul Siteza Proiectării de Arhitectură. Lucrările biroului au fost premiate la bienalele și anualele de arhitectură 1996, 1998, 2000, 2004, 2008, 2013, 2014, 2018, 2022, la Trienala de Restaurare 2019, au fost nominalizate de 4 ori la premiul Mies Van de Rohe, în 2019 ajungând pe lista scurtă cu lucrarea de restaurare a Sediului Filialei OAR București (premiul 1 concurs). Proiectele au fost publicate în numeroase reviste de specialitate, fiind dintre puținele birouri românești prezente în The Phaidon Atlas of 21st Century World Architecture. A făcut și face parte din consiliile de conducere ale Ordinului Arhitecților (vicepreședinte mandatul 2016-2018), din comisia Zonală a munumenteleor istorice Bucuresti, Giurgiu Ilfov (2016-2018, 2021-2022). Este președintele Comisiei Naționale de Acordare a Dreptului de Semnătură a Ordinului Arhitecților din România.

2022- Competition OAR –UIA – Central Square Brașov – 1st prize

2021 – Competition OAR –UIA – HighSchool N. Bălcescu Cluj-Napoca – Honorable mention

2020 – Competition OAR –UIA – integrated Transplant Hospital – Cluj Napoca – 3rd prize

2020 – Competition OAR –UIA – Multiplecity Timișoara – 3rd prize

2018 – Competition –UIA – Vilnius Rehabilitation – 3rd prize

2019 – Competition OAR –UIA – Extension of the Headquarters of the Council Cluj – 1st prize

2019 – the prize of the Triannual of restoration of the union of Restorators of Romania

2018 – The special rpize of teh Jury of the Annual of the Order of Architects of Romania- Bucharest branch

2017 – Romanian Design Week – architecture section prize

2018 – Shortlisted Mies Van der Rohe Awards

2017 – Romanian Design Week – architecture section prize

2016 – Competition OAR –UIA – The New Museum of History of Romania

2014 – Competition OAR – The Headquarters of the Order of Architects Bucharest Branch – 1st prize

 

ARHITECTCOSMIN PAVEL

 

Cosmin a absolvit Arhitectura la București în 2005, obținând medalia UAUIM și medalia Bene Merenti, și este doctor în arhitectură al UAUIM din 2014 cu teza Toposul lui ACASA. Proiectul său de diplomă a primit distincțiile Silver Medal Commendation și Serjeant Award For Excellence in Drawing la competiția organizată de către Royal Institute of British Architects RIBA în 2006.

Din 2007 este membru fondator și partener ABRUPTARHITECTURA alături de Cristina Constantin. Lucrările ABRUPTARHITECTURA au fost recunoscute și premiate în cadrul unor evenimente de arhitectură naționale și internaționale: European Union Prize for Contemporary Architecture – Mies van der Rohe Award (proiect finalist shortlist în 2013), Challenge of the Time – Iakov Chernikhov International Prize for Young Architects (nominalizare în 2012), au primit premii și nominalizări la Bienala Naţională de Arhitectură Bucureşti 2012, 2021, Anuala de Arhitectură Bucureşti 2011, 2020, 2021, Anuala Prahova 2013, 2018, Anuala Oltenia-Muntenia 2020,2021 etc. și au fost expuse în cadrul unor expoziții cum ar fi Architecture Week Praga 2013, Made in Europe în cadrul Bienalei de la Veneția 2014, Romanian Design Week 2012, 2018, 2021, Enough is Enough Timișoara 2020 și Bratislava 2021, etc. și au fost prezentate în publicații de specialitate din țară și din străinătate. 

În paralel, din 2005, Cosmin predă la UAUIM în cadrul atelierului de proiectare. Din 2017 coordonează și îndrumă Atelierul de Proiectare de la Sibiu, pe parcursul tuturor celor trei ani de studiu, practicând un discurs centrat pe tema regăsirii toposului domestic, a familiarului în spaţiul construit. Proiectele studențești precum și cele de diplomă îndrumate în cadrul activității didactice în Sibiu și București au obținut rezultate excelente la Concursul Anual al Studenților Arhitecți C|A|S|A în 2018, 2019, 2020, 2021 și au fost o prezență constantă în ultimii ani în expoziția UAUIM Best Diploma și în evenimentul DIPLOMA organizat de The Institute. Simultan, începând din 2015, a coordonat mai multe workshopuri studențești și proiecte design & build.

 

ARHITECT TIBERIU BUCȘA

 

Tiberiu Bucșă este arhitect practician si are propriul birou din 2005. Impreuna cu colaboratorii sai a primit o serie de premii la concursuri deschise si la anuale si bienale de profil. Are proiecte publicate in publicatii nationale si internationale. A reprezentat Romania la Bienala de la Venetia din 2016.  Activeaza in mediul academic din 2004, ca si indrumator la atelierele anilor 2/ 3/ 4 in Oradea, Cluj si Timisoara. Este activ in sectorul cultural si fondator al Asociatiei Plusminus.

 

ARHITECTANDREI ȘERBESCU

 

Andrei Șerbescu a absolvit arhitectura la București în 2002 și predă, din același an, în cadrul atelierelor de proiectare ale facultății. Este unul dintre cei doi parteneri care au fondat biroul de arhitectură ADNBA în 2003, ale cărui proiecte au fost recunoscute și apreciate cu numeroase premii în concursuri naționale și internaționale, printre care și selecția între cele mai bune 40 de proiecte europene la edițiile din 2015, 2019 și 2022 ale prestigiosului European Prize for Arhitecture Mies van der Rohe Awards, Barcelona. Unul dintre subiectele principale abordate în cadrul ADNBA este locuirea colectivă, acesta fiind și subiectul instalației Hilariopolis, pe care ADNBA a expus-o în cadrul expoziției centrale a Bienalei de Arhitectură de la Veneția în 2016.

 

ARTIST PLASTIC DAN PERJOVSCHI

 

Dan Perjovschi traieste la Bucuresti si Sibiu.

Deseneaza critic cu umor direct pe peretii institutiilor de arta din toata lumea comentind politic, social si cultural cotidianul societatii globale. Desene lui alb negru sint in fapt editoriale vizuale. A avut expozitii personale la Tate Modern Londra, MoMA New York, Macro Roma, Moderna Museet Stockholm, Reykyavik Art Museum, Vannabbe Eindhoven, Ludwig Cologne, Nasher Duke University sau Kiasma Helsinki si expozitii de grup la Centre Pompidou Paris, Tate Liverpool, Castello di Rivoli Torino, MoMA San Francisco, MUAC Mexico, MAM Varsovia, MCBA Lausanne sau MOT Tokyo.

A participat la bienalele de arta, Istanbul, Venetia, Sao Paulo, Moscova, Sydney, Lyon, Dublin, Iasi, Timisoara si Jakarta.

A primit premiul George Maciunas in 2004, premiul ECF Principesa Margriet, Amsterdam 2012 (cu Lia Perjovschi) si in 2016 premiul Rosa Schapire Kunsthalle Hamburg.

Perjovschi este laureatul Fundatiei pentru drepturile omului Gheorghe Ursu 1999 si al Galei Societatii Civile CERE Participare 2016.

Din 2010 face la Sibiu proiectul de arta in spatiul public Ziarul Orizontal.

 

MEMBRU SUPLEANTARHITECT TIBERIU CIOLACU

 

Tiberiu Ciolacu este arhitect în Cluj. Începînd din 2002, colaborează cu planwerk arhitectură și urbanism, unde în prezent este partener. Între 2005 și 2017 a activat la atelierul de proiectare al FAU Cluj. 

 

 

ORGANIZATOR

 

 

Proiect finanțat din timbrul arhitecturii

 

PARTENER PRINCIPAL

 

Sunteți în căutarea unei soluții BIM?

CONSOFT vă ajută să găsiți alegerea optimă.

Misiunea CONSOFT — ca partener de software — este să vă ajutăm să fiți mai productivi și nu în ultimul rând mai eficienți în activitatea dvs. profesională. Sprijinim echipele de specialiști în privința utilizării tehnologiilor și le ținem la curent cu inovațiile care apar în ritm alert. 

Oferim industriei construcțiilor soluții software BIM, servicii personalizate și cunoștințe acumulate pe termen lung. Deținem tehnologii care oferă diferiților specialiști participarea într-un flux de lucru OPEN BIM fără bătăi de cap și fără compromisuri.

CONSOFT este unic distribuitor în România al soluțiilor software oferite de firma Graphisoft — Archicad, BIMx, BIMcloud și DDScad.

Conform Institutului de Arhitectură din Australia: “Răspândirea BIM-ului în industrie va îndemna profesioniștii la o formare continuă privind tehnologii, fluxuri de lucru și protocoale”.

Având o echipă cu experiență de peste 25 de ani, CONSOFT vă oferă cursuri de inițiere și perfecționare în programele BIM Archicad, Tekla Structures, AxisVM, Solibri și vă furnizează servicii de consultanță în înțelegerea și implementarea metodei de lucru OPEN BIM.

Mai multe detalii pe www.consoft.ro

 

PARTENERI

 

 

 

peste 200 de ani de inovație!

Cu prezență în 28 de țări și având 216 puncte de producție, Wienerberger Group este cel mai mare producător de blocuri ceramice din lume (POROTHERM), producător și furnizor de cărămidă aparentă și placaj ceramic (TERCA), lider de piață în Europa pentru țiglă ceramică (TONDACH) și pentru pavaje de beton (SEMMERLOCK) în Europa Centrala și de Est. În sisteme de țevărie (țevile ceramice STEINZEUG-KERAMO și țevile de plastic PIPELIFE) compania este unul dintre principalii furnizori europeni.

Povestea de succes a grupului a început în Austria în urmă cu peste 200 de ani, iar în România suntem prezenți din 1998. Wienerberger are în România 7 fabrici – 4 unități de producție de cărămidă și 3 unități de producție de pavaje. Avem peste 520 angajați și o rețea de distribuție la nivel național. De asemenea, exportăm produsele noastre în Ungaria, Republica Moldova și Bulgaria.

Ne dorim în continuare ca succesul nostru să fie bazat pe calitate excepțională și pe inovație. Tehnologiile de ultimă oră și experții din domeniu implicați în procesul de producție sunt garanția că produsele finale obținute sunt potrivite proiectelor arhitectonice moderne, performante energetic și mai ales sustenabile. 

Mai multe detalii pe www.wienerberger.ro

 

 

 

ALUKÖNIGSTAHL este un furnizor de sisteme de cea mai înaltă calitate din aluminiu, oțel și plastic, precum și componente pentru realizarea arhitecturii contemporane, eficiente din punct de vedere energetic. Astfel susține proiecte de clădiri durabile.

ALUKÖNIGSTAHL operează în România din 1995 și cooperează îndeaproape cu cei mai experimentați producători de construcții de fațade, ferestre și uși de pe piața românească. De mai bine de 60 de ani suntem dealeri exclusivi cu doi producători de sisteme de top: Schüco international KG, lider mondial în sisteme de aluminiu, și Jansen AG, specialist în sisteme de profile din oțel. Această cooperare și dezvoltarea produselor specifice au ajutat ALUKÖNIGSTAHL să devină lider în tehnologie și inovare. Lista de referințe a companiei noastre include numeroase proiecte de birouri, rezidențiale, retail și hoteluri din toată România.

Pe lângă gama extrem de larga de produse care acoperă toate elementele anvelopelor clădirii: ferestre, usi, pereti cortina si luminatoare, sisteme de umbrire, usi rezistente la foc, sisteme de automatizare, oferim o mulțime de servicii dedicate arhitecților, investitorilor și dezvoltatorilor imobiliari, cu competență extinsă de servicii în toate fazele unui proiect de construcție. Compania noastră dispune de echipe de consultanta care dezvolta produse noi și oferă argumente decisive pentru alegerea componentelor optime de sistem pentru un anumit proiect de construcție.

Pentru informații detaliate despre produsele și serviciile noastre, accesați pagina noastră web: www.alukoenigstahl.ro.

 

 

 

PARTENER MEDIA

 

 

[arhitectura.6]